KTM pregătește un nou 1290 Super Duke GT. Foto-spion

KTM-1290-SUPER-DUKE-1-1200x480

Design nou, display-tabletă, dar probabil același caracter ready-to-race. Credem că va fi lansat la sfârșitul anului 2018, pentru a ajunge pe piață ca model 2019. 

KTM Super Duke GT este, practic, un Super Duke cu parbriz, sistem de bagaje, rezervor de 23 de litri și protecție bună la vânt. Iar dacă nakedul a primit deja un facelift ce include noul far – emblematic pentru toată gama KTM, a venit vremea ca și versiunea GT să primească același tratament. Cel puțin acesta e primul detaliu care ne sare în ochi când ne uităm la aceste fotografii-spion.

Apoi, parbrizul pare schimbat, la fel și carena frontală, care a fost adaptată la noua formă a farului. În spatele parbrizului avem displayul TFT pe care-l putem găsi și la restul modelelor KTM și care va asigura interacțiunea dintre pilot și sistemele electronice.

Și vor fi destul electronice. Ne așteptăm la moduri de mers precum supermoto și la tot ce există acum pe supernakedul R.

Motorul de 1,300 cmc pare neschimbat și ne putem aștepta la +170 de cai putere, iar cadrul pare același.

Englezii de la MCN, cei care au publicat fotografiile, spun că noul Super Duke ar putea fi construit în acord cu normele Euro V, ce vor intra în vigoare din 2020.

Iar până atunci, dacă tot a venit vremea de speculații, n-ar fi exclus să vedem și un 790 Duke GT, bazat pe noul bicilindru de 800 cmc, primul doi in linie construit de KTM.

KTM-1290-SUPER-DUKE-2-800x533.jpg

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s